Riscul legat de contraparte este un concept crucial în lumea finanțelor și investițiilor. Se referă la riscul ca o parte implicată într-o tranzacție financiară să nu își îndeplinească obligațiile contractuale, cauzând pierderi financiare celeilalte părți. În termeni mai simpli, este riscul ca partea cu care faceți tranzacții să nu poată sau să nu dorească să-și onoreze partea sa din raportul contractual.
Riscul legat de contraparte există în diferite medii, inclusiv în spațiul bancar pentru retail și în spațiul criptomonedelor. Poate apărea atât în sectorul public, cât și în cel privat și afectează indivizi, corporații și guverne. Înțelegerea și gestionarea riscului legat de contraparte este esențială pentru investitori, instituții financiare și autorități de reglementare pentru a asigura stabilitatea și integritatea sistemului financiar.
Sursa principală a riscului de legat de contraparte este potențialul de neplată sau de insolvență. Dacă o contraparte devine insolvabilă, înseamnă că nu își poate îndeplini obligațiile financiare, ceea ce poate duce la pierderi financiare pentru cealaltă parte. Insolvența poate apărea din diverse motive, cum ar fi managementul financiar defectuos, recesiunile economice, eșecurile operaționale, litigiile legale sau frauda.
Să analizăm un exemplu de risc legat de contraparte într-o tranzacție cripto. Alice decide să-i împrumute Ether (ETH) lui Bob printr-o platformă DeFi. Termenii tranzacției sunt codificați într-un contract inteligent în următorul fel: Bob plasează tokenul A în valoare de 1.000 USD ca garanție pentru un împrumut de 700 USD în ETH de la Alice.
Acum, să presupunem că prețul tokenului A scade drastic la 500 USD din cauza volatilității pieței. Dacă Bob nu își mai plătește împrumutul, Alice riscă să nu-și recupereze întreaga sumă de 700 de dolari, deoarece garanția valorează acum doar 500 de dolari.
În practică, există o rată de lichidare în astfel de contracte de creditare. De exemplu, atunci când valoarea tokenului A scade la 850 USD, contractul inteligent ar putea fi codificat pentru a lichida tokenul A al lui Bob, evitând astfel o pierdere pentru Alice, dar există posibilitatea ca lichidarea să nu fi avut loc suficient de repede, expunând-o totuși pe Alice la pierderi.
Acesta este un exemplu de risc legat de contraparte în spațiul DeFi, unde riscul este legat de posibilitatea ca un debitor să nu își îndeplinească obligațiile, iar creditorul să suporte pierderile.
Mai mulți factori trebuie luați în considerare pentru a gestiona eficient riscul legat de contraparte. În primul rând, bonitatea este un aspect critic. Bonitatea se referă la capacitatea unei contrapărți de a-și îndeplini obligațiile financiare. Este de obicei evaluată prin analiza unor factori precum scorurile de credit, situațiile financiare, ratele datoriilor, modelele fluxului de numerar și perspectivele industriei. Bonitatea ridicată implică un risc scăzut legat de contraparte, în timp ce bonitatea scăzută indică un nivel mai ridicat de risc.
Un alt aspect de luat în considerare este concentrarea expunerii. Aceasta se referă la măsura în care o parte se bazează pe o singură contraparte sau pe un mic grup de contrapărți. Diversificarea contrapărților ajută la atenuarea riscului de concentrare și reduce riscul legat de contraparte per ansamblu. În general, o limită de expunere de 10% este adesea recomandată pentru o singură contraparte, pentru a preveni supra-concentrarea riscului. Cu toate acestea, în practică, acest prag poate fi mai mare sau mai mic.
În plus, termenii și condițiile contractului joacă un rol crucial. Aranjamentele contractuale ar trebui să includă prevederi pentru atenuarea riscurilor legate de contraparte, cum ar fi cerințe de garanție, call-uri în marjă și clauze de reziliere. Aceste prevederi contribuie la protejarea intereselor părților implicate și oferă un mecanism de atenuare a potențialelor pierderi în caz de neplată.
Garanțiile sunt o strategie eficientă de atenuare a riscului în gestionarea riscului legat de contraparte. Se solicită de la contraparte o garanție, de obicei sub formă de active, cum ar fi numerar sau titluri de valoare, ca măsură împotriva pierderilor potențiale. În caz de neplată, garanția poate fi lichidată pentru a acoperi orice pierderi.
Monitorizarea atentă și gestionarea activă a riscului sunt esențiale în gestionarea riscului de contraparte. Monitorizarea regulată a sănătății financiare și a bonității contrapărților poate ajuta la identificarea semnelor de avertizare și a potențialelor riscuri de nerambursare. Dacă apar semnale negative, pot fi necesare măsuri proactive, cum ar fi reducerea expunerii, renegocierea termenilor sau căutarea unor contrapărți alternative.
Dobânda compusă se referă la dobânda acumulată pentru suma principală, pe lângă dobânda din perioadele ante...