O dovadă zero-knowledge, denumită uneori și protocol zk, este o metodă de verificare care are loc între un doveditor și un verificator. Într-un sistem de dovezi Zero-Knowledge, doveditorul este capabil să demonstreze verificatorului că are cunoștințe despre o anumită informație (cum ar fi soluția unei ecuații matematice), fără a dezvălui informațiile în sine. Aceste sisteme de dovadă pot fi utilizate de criptografii moderni pentru a oferi niveluri sporite de confidențialitate și securitate.
O dovadă zk trebuie să îndeplinească două cerințe de bază cunoscute sub numele de completitudine și soliditate. Completitudinea se referă la capacitatea doveditorului de a demonstra cunoașterea informațiilor relevante la un grad ridicat de exactitate probabilă. Pentru ca dovada să fie solidă, verificatorul trebuie să poată determina cu un înalt coeficient de siguranță dacă deține sau nu informațiile. În cele din urmă, pentru a fi cu adevărat zero-knowledge, dovada trebuie să aibă atât completitudine, cât și siguranță, fără ca informațiile în cauză să fie vreodată comunicate între doveditor și verificator.
Dovezile Zero-Knowledge sunt utilizate în principal pentru aplicații în care confidențialitatea și securitatea sunt esențiale. Sistemele de autentificare, de exemplu, pot folosi dovezi zk pentru a verifica acreditările sau identitățile fără a le divulga direct. Ca un exemplu simplu, pot fi folosite pentru a verifica dacă o persoană are o parolă pentru un sistem informatic, fără a fi necesar să dezvăluie care este parola.
Știința utilizării teoriilor și calculelor matematice pentru a cripta și decripta informații.
„Zero-Knowledge Succinct Non-Interactive Argument of Knowledge” - o abordare a dovezilor zero-knowledge.
O funcție criptografică versatilă concepută de Guido Bertoni, Joan Daemen, Michaël Peeters și Gilles Van As...